E adevărat, e adevărat, e adevărat de Breach Theatre

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Traducerea: Alexandru Mâzgăreanu, revizuită de Adrian Nicolae 

Cu: Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă, Florentina Țilea

Scenografia: Alexandra Boerescu 

Muzica: Alexandru Suciu 

Recomandare vârstă: 16 +

Piesa „E adevărat, e adevărat, e adevărat!”, montată în 2018 la Breach Theatre și aflată la prima montare în România, reia procesul din 1612 al lui Agostino Tassi pentru violul pictoriței baroce Artemisia Gentileschi. Această dramatizare captivantă împletește transcrieri judecătorești uluitoare, cu istorie, mituri, perspective contemporane pentru a arăta cât de puțin s-a schimbat societatea în ultimele patru secole. Povestea care străbate veacuri, pune în lumină o femeie remarcabilă care s-a răzbunat prin intermediul artei sale pentru a deveni una dintre cele mai de succes pictorițe. 

„La începutul anului 1612, Artemisia Gentileschi îl acuză de viol pe profesorul său de perspectivă, pictorul Agostino Tassi. Pe durata celor șapte luni de proces, tot ea, în calitate de victimă, este supusă altor abuzuri, în încercarea justiției de a descoperi adevărul. Timp de șapte luni de zile, Artemisia a afirmat neîncetat, în ciuda tuturor presiunilor atât fizice, cât și psihice, că tot ce spune este adevărat! Strigătul ei se face auzit astăzi, la mai bine de 400 de ani, prin vocea a trei actrițe minunate: Mihaela Teleoacă, Florentina Țilea și Emilia Bebu. Patru secole mai târziu, Artemisia ne vorbește pe scena Teatrului ACT despre abuz, nedreptate, artă și, nu în ultimul rând, despre puterea eliberatoare a adevărului. Spectacolul ne provoacă spre reflecție și ne pune în situația de a ne întreba: oare cât de mult s-a schimbat percepția asupra femeii în 400 de ani?” - Alexandru Mâzgăreanu, regizor 

Artemisia Gentileschi (1593-1653) descrisă de Anna Banti ca fiind „o femeie care şi-a luat libertatea de a fi ca un bărbat” este prima pictoriță a cărei operă a fost recunoscută în timpul vieții și prima femeie care a devenit membră a Academiei De Artă de Desen din Florența. Aceasta s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile nu erau acceptate ușor de către comunitatea artistică. Ea a beneficiat de patronajul familiei de Medici, a corespondat cu Galileo Galilei și a lucrat pentru Regele Charles I al Angliei. Artemisia are la activ aproximativ 57 de lucrări, iar 49 din ele ilustrează temele cu care aceasta s-a confruntat, înfățișând personajele feminine în rol principal, cu personalități curajoase, puternice și rebele, lipsite intenționat de trăsăturile stereotipice feminine. Unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale este Suzana și bătrânii (1610), atribuit Artemisiei la doar 17 ani, în care ea abordează o poveste biblică și înfățișează o tânără îngrozită de hărțuirea celor doi bărbați. 

Spectacolul prezentat de cei de la Breach Theatre a obținut în anul 2018 premiile The Stage Edinburgh și Fringe First la Edinburgh Festival Fringe. 

„E adevărat, e adevărat, e adevărat!” este un proiect derulat de Teatrul ACT și finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

Cronici:

❝ Stilurile de joc ale celor trei actrițe sînt, principial, diferite, însă Alexandru Mâzgăreanu reușește să le armonizeze în contraste cu mare impact emoțional – dacă e un adjectiv adecvat acestei montări, el e visceral. ❞ Iulia Popovici în Observatorul cultural 

❝ Ceea ce ține totul în frâu este superputerea spectacolului de a spune o poveste cu paranteze, de a jongla cu suspansul și tensiunea, de a-și lua timpul necesar și, totuși, de a esențializa și de a întrebuința fiecare secundă pe scenă. Pe scurt, nu lasă loc de plictiseală, de confuzie, de lipsă de interes. Vorbim despre dexteritate regizorală, despre intenționalitatea mesajului și despre un teatru făcut, în mod vizibil, nu pentru aplauze, ci din pasiune și credință – ceea ce elevează totul. ❞ Raluca Cîrciumaru în Ziarul Metropolis

❝ Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă și Florentina Țilea nu lasă sala să respire preț de o oră și jumătate, nu există timpi morți și nici momente care trenează (...) Un spectacol pe care îl recomand spectatorilor de orice vârstă pentru că este excelent articulat în jurul unei idei. (...) Alexandru Mâzgăreanu dovedește cu acest spectacol că se simte bine montând și într-un teatru mic, independent. Este foarte adevărat, puține teatre se pot compara cu Teatrul ACT. ❞ - Nona Rapotan în Bookhub.ro 

❝ La Teatrul ACT, unde are loc reprezentația, sarcina demonstrației cu privire la adevăr revine celor trei actrițe bine alese de regizorul Alexandru Mâzgăreanu: Emilia Bebu, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă. Cu puterea talentului lor, ele joacă toate situațiile de o mare diversitate, reprezentând într-un real tur de forță personajele implicate în acțiune. ❞ Doina Papp în Revista 22

❝ Pe scaunul de spectator,  lângă  mine s-au așezat juristul, mama, omul cetății, iubitorul de artă, profesionista ce s-a forțat să răzbească într-o lume în genere masculină. (...) Într-o oră jumătate de teatru, cu respirația oprită, cu toți analizatorii la pândă am trăit nu doar în Roma anului 1612, ci în toate timpurile și locurile în care se comit violuri, abuzuri, crime, unde justiția este sora geamănă a injustiției, unde prezumția de nevinovăție are picioare fragile gata mereu să se frângă, iar victima rămâne pe veci îngenuncheată în fața persecutorului. ❞ Alina Mariana Maer în Scene și cuvinte

❝ Trei femei tulbură apele și publicul pe scena de la ACT. Emilia Bebu, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă își fac rolurile impecabil și, pe alocuri, de-a dreptul cutremurător. Mai multe roluri fiecare, fiindcă regizorul Alexandru Mâzgăreanu a mizat pe minimal, de la distribuție la decor. Maximal a fost doar modul în care o poveste urâtă, dintr-un timp acum străin, a invadat creierele spectatorilor. I-a făcut să se simtă prost, fiindcă lucrurile odioase, care se petrec de când lumea, continuă să se petreacă și-n «lumea noastră». Pentru ca ele să-nceteze, e nevoie de cineva care să ni le vâre tot timpul sub ochi. Și, poate, nemaiputându-le evita, vom ajunge să nu le mai putem tolera. ❞ Diana Popescu 

Credit foto: Andrei Voinea