Timp de 90 de minute puteți vedea o mică parte din Infern(ø): oamenii cântă, dansează, se iubesc și cel mai important, suferă. La nesfârșit.
Cadoul ideal, indiferent de ocazie
Surprinde-i pe cei dragi cu un voucher-cadou pentru achizitionarea biletelor la orice eveniment de pe mySTAGE!
Cadoul perfect pentru cei dragi
Surprinde-i pe cei dragi cu un voucher-cadou pentru achizitionarea biletelor la orice eveniment de pe mySTAGE!
si te vom anunta cand vor fi spectacole noi
{{rep.locatie.name}}, {{rep.sala.name}}, {{rep.oras}}
{{rep.locuriRamase}} bilete ramase
{{rep.locatie.name}}, Sala {{rep.sala.name}}, {{rep.oras}}
Detalii
Dansul morții de August Strinberg
Distribuție:
Maria Costeschi
Răzvan Răduță
Mihai Niță
Regie: Radu Crăciun
Scenograf: Ioana Șomănescu
Muzică: Filip Mureșan, Maria Grosu
Coregrafie: Vlad Pelin
Infernul este înfricoșător pentru că este atopic. Cum am putea să știm dacă nu cumva infernul și paradisul nu sunt de fapt aici, pe pământ, în lumea noastră? Suntem pedepsiți în viață și trebuie să suferim pentru faptele noastre în cel mai adânc iad la fel cum suntem și răsplătiți și trăim cel mai dulce paradis. Poate că suntem pedepsiți pentru rătăcirile noastre din vis, și atunci, ca să evităm suferința, suntem condamnați să trăim într-o perpetuă stare de vis, pe care o creăm artificial. Dar un vis fără sfârșit, oricât ar fi de frumos, devine în cele din urmă un coșmar.
Condamnații locuiesc într-un palat de cleștar și cred că se numără printre cei aleși. Angoasa își face loc însă în cele mai întunecate unghere și începe să crească și să devoreze totul în jur. Condamnații realizează că palatul lor e o închisoare din care nu mai există cale de ieșire, alta decât Moartea. Fericirea lor era doar o beție de opium. Pereții translucizi de cristal se relevă de fapt a fi pereții întunecoși ai unei sticle de ambră. Ca o celestografie care imortalizează pe hârtia fotografică lăsată să expună strălucirea cerului senin de noapte doar impuritățile substanței revelatoare.
Dintre toate infernurile, infernul iubirii este cel mai crunt. De asta și suferința din iubire se simte ca cel mai dezlănțuit iad. Condamnații se obișnuiesc cu un nivel de suferință pe care îl pot controla și îl numesc „fericire”. Apoi devin dependenți de suferință și încep să și-o provoace în mod artificial, în doze tot mai mari, într-un ritm din ce în ce mai alert și cu susținută determinare. Așa că avem o propunere: timp de 90 de minute puteți vedea o mică parte din Infern(ø): oamenii cântă, dansează, se iubesc și cel mai important, suferă. La nesfârșit. Un spectacol muzical despre iadul conjugal.
Intrați pe proprie răspundere! O să vă placă! Ați fost avertizați!