Claudia Ieremia este actriță de 21 de ani, la Timișoara. Se distinge printr-o forță artistică uimitoare. Pe scenă a realizat peste 50 de roluri. La Festivalul Național de Teatru, ediția 2016, ea poate fi văzută în două spectacole - „Scene dintr-o căsnicie” și „Meteorul”.

Maria Sârbu: Cine este Marianne, personajul principal feminin al lui Ingmar Bergman din „Scene dintr-o căsnicie”, în spectacolul montat de Radu Jude la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara? Claudia Ieremia: Marianne este femeia care își trăiește viața alături de partenerul ei, întorcând-o pe toate părțile. O analizează, o vede, o miroase, o soarbe și se scaldă în propria viață, în propria dramă. Nu o pot „închide” într-o caracterizare; oricum mi-a fost întotdeauna greu să vorbesc despre personajele mele.

Prin ce v-a impresionat, totuși, rolul, atunci când l-aţi acceptat?Marianne mă enervează, mă exasperează, mă surprinde și mă înduioșează. Plânge și sărută, țipă și scâncește. Caută iubirea în timp ce o trăiește. E și senzuală, și caraghioasă, puternică și vulnerabilă, sfătoasă și certăreață.

Aţi avut dificultăţi în crearea acestui personaj, dat fiind că e spectacolul unui regizor de film, care a debutat astfel în teatru, şi cu atât mai mult cu cât de la Ingmar Bergman a rămas şi filmul „Scene dintr-o căsnicie”, creat în 1973?Întotdeauna am dificultăți când fac un personaj. Nimic nu „iese” din mine fără dificultăți. Mă simt ca acasă printre aceste dificultăți, existența lor îmi garantează că sunt pe drumul cel bun. Niciodată nu am căutat calea ușoară.

Ce atuuri folosiţi atunci când aveţi de realizat un personaj, creat altădată de o actriţă cu renume într-un spectacol sau film monumental?Renume am și eu, talent - asemenea. Acestea sunt atuurile.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, calităţile acestui spectacol, pentru care a şi intrat în selecţia Festivalului Naţional de Teatru?Radu Jude este un atu important. Poate cel mai important. Debutul lui în teatru este atât de intrigant încât faptul în sine poate deveni un criteriu de selecție. Mai sunt și colegii mei, Ion Rizea și Alina Ilea, care, alături de modesta mea contribuție, performează în acest spectacol.

De ce ar trebui să vină publicul să îl vadă?Raspunsul la această întrebare doar publicul vi-l poate da...

Jucaţi şi în „Meteorul” de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Mihai Măniuţiu, un alt spectacol al Naţionalului timişorean care se va juca în FNT. Tot rol de soţie. Acesta cum este?În primul rând, vă spun că „Meteorul” este o comedie, deci soția care sunt eu, pe nume Augusta, e o altă mâncare de pește. Alerg mult, vorbesc puțin și mă bucur de un partener de scenă minunat. Mă refer la Marian Râlea, cu care, iată, joc din nou.

Cum aţi caracteriza, pe scurt, „Meteorul”, pentru a atrage atenţia spectatorilor?Pe scurt, le spun să vină că e un spectacol bun, cu actori foarte buni care au muncit cu un regizor la fel de bun și, iată, au ajuns să fie selectați într-un festival important.

Aţi lucrat cu mulţi creatori de teatru, dar cum e să joci într-un spectacol al lui Mihai Măniuţiu?Chiar! Am jucat în trei spectacole în regia lui, foarte diferite unul de celălalt. Lucrul cu el e unul extrem de natural. Mihai Măniuțiu are o rigoare care îți dă confort. Căutările mele profesionale sunt protejate de un asemenea regizor, care, lăsându-te liber, nu te lasă să greșești.

Sunteţi actriţă a Teatrului Naţional din Timişoara de peste 20 de ani. Aţi creat foarte multe roluri. Aţi fost de multe ori cu spectacole în FNT. Ce înseamnă pentru un actor, pentru o trupă participarea la Festivalul Naţional?Înseamnă o bună ocazie să ne vedem unii pe alții. Să ne bucurăm de munca noastra pe viu, nu numai pe Facebook. Sunt curioasă și nerăbdătoare să vin.

Cum vedeţi acest eveniment teatral?Ca pe un succes, pentru care felicit deja echipa.

INFO:

Scene dintr-o căsnicie

de Ingmar Bergman

Traducerea: Carmen Vioreanu

Distribuția:

Johan: Ion Rizea

Marianne: Claudia Ieremia

Marianne: Alina Ilea

Regia: Radu Jude

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Light Design: Lucian Moga

Durata: 2h 30 min (fără pauză)

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara

„Ingmar Bergman mărturisește că a scris acest text (în forma unui scenariu pentru televiziune) în trei luni, dar că i-a luat o viață întreagă să îl trăiască, iar când îl citești, asta e ceea ce te impresionează în primul rând: impresia de adevăr trăit, de adevăr la care cineva a ajuns nu doar prin reflecție intelectuală, ci prin experiențe directe, dureroase. Titlul este oarecum înșelător. Sigur, este vorba despre cuplu, dar problemele atinse au de-a face, mai degrabă, cu conviețuirea și dificultățile ei, cu viața comună despre care cineva spunea că e singura care poate oferi o vagă fericire fragilă.

Pentru mine, tema reală a acestui text este prostia. Dar nu o prostie înțeleasă ca lipsă de IQ, ci o prostie adâncă, metafizică, o prostie consubstanțială ființei umane, o prostie cehoviană. Această prostie se manifestă în mai multe feluri. Ia, de exemplu, forma confuziei - și cuvântul “confuzie” apare de mai multe ori în text. Cele două personaje, Johan și Marianne, nu știu foarte clar ce vor, nu își înțeleg viața, nu îi găsesc sensul pe care îl caută obsesiv. Iar când meditează asupra acestor chestiuni, și o fac foarte des, sfârșesc în numeroase contradicții. Prostia de care vorbeam se întrupează apoi într-un egoism feroce, deși ascuns bine sub straturi de politețe și ipocrizie. Cele două personaje sunt foarte egoiste și nu mă refer doar la egoismul consubstanțial ființei umane, mai degrabă e vorba de un egoism inutil, care face ca cei doi să își caute întâi de toate propriul confort, chiar și atunci când mimează grija sau interesul pentru celălalt. Prostia devine apoi mult invocata căutare a fericirii. Probabil că nu există metodă mai sigură pentru nefericire decât să cauți obsesiv să fii fericit, și asta este ceea ce Marianne și Johan fac în fiecare secundă a vieții lor.” (Radu Jude)

Foto: Cristian Munteanu